Potrivit celor mai noi informații făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică, 411 de oameni au pierdut lupta la viață în fața temutului coronavirus. Iar 8.067 de cazuri au fost depistate pozitiv cu SARS-CoV-2! Dintre acestea, 1.508 au fost declarate vindecate și externate. La nivel mondial, există peste 2 milioane de îmbolnăviri cu COVID-19 și aproape 150.000 de decese. Cele mai afectate țări din cauza pandemiei sunt: Statele Unite, Italia și Spania.
Totodată, până acum, 400 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 360 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 258 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.129 de persoane. Alte 50.702 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 85.805 de teste. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 453 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.982 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
(CITEȘTE ȘI: ASEMĂNAREA IZBITOARE DINTRE CORONAVIRUS ȘI EBOLA. TOTUL A PLECAT DE LA LILIECI)
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 428 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.777 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.085.225 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 727 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 13 în Germania, 55 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 58 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 15 în Franța, 18 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
”Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp”, transmit reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.
(VEZI ȘI AICI: AVERTISMENT DUR AL SPECIALIȘTILOR. CÂT AR PUTEA DURA DISTANȚAREA SOCIALĂ IMPUSĂ DE PANDEMIA DE CORONAVIRUS)